Soacra lui Daniel Dragomir rupe tăcerea: ce făcea ginerele său înainte să afle sentința

Iulian Iacobescu

Potrivit unor surse, fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, împreună cu soția sa, ar fi fugit din România cu o zi înainte ca judecătorii să îl condamne la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție.

Din moment ce nu a fost găsit de polițiști la nici una dintre adresele sale, a fost dat în urmărire națională.
Soacra lui Daniel Dragomir declară că ginerele și fata sa i-au spus că pleacă în oraș și de atunci nu mai știe nimic de ei.

“Nu știam nimic. Ieri, pe la ora 12, au zis că pleacă în oraș și nu au mai venit. Nu ne-au spus nimic, nici băiatului, nici mie. Nu și-au luat bagaje, nu au luat nimic. Nu știu dacă se aștepta sau nu, nu vorbea cu mine despre asta”, a explicat soacra lui Daniel Dragomir.
Același lucru îl spune și Ianis Dragomir, fiul lui Daniel Dragomir.

Reamintim că fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a fost condamnat, joi, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au desființat parțial decizia prin care a fost achitat, inițial, de fapte de corupție.

Soția acestuia a fost condamnată pentru complicitate la trafic de influență. Trebuie să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 8 luni închisoare, respectiv o treime din pedepsele care nu se execută, în final inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare.

Decizia de joi a Curții de Apel București este definitivă, informează antena3.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *