Scandal în partidul lui Băsescu: un deputat amenință un senator

Iulian Iacobescu

Miza este managerul penal de la Spitalul de Boli Infecșioase din Iași ”Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăț, aceasta fiind condamnată pentru corupție.

În cel mai pur stil mafiot, deputatul PMP de Iași, Petru Movilă, îl amenință pe colegul său de partid, senatorul PMP Lucian Iliescu.

Toate acestea în urma scandalului declanșat la Iași în ceea ce-l privește pe pacientul numărul 32, despre care vineri13.ro scria aici.

Senatorul Lucian Iliescu a sesizat aceste nereguli pe pagina sa de Facebook și într-o intervenție televizată, moment în care deputatul PMP Petru Movilă a luat foc, amenințându-l pe colegul său.

”Iliescu, ar trebui să îți vezi de treaba ta prin București”, i-a transmis Movilă.

La nivelul județului Iași se știe că managerul Carmen Dorobăț e susținută politic de deputatul PMP Petru Movilă.

De asemenea, e cunoscut faptul că deputatul PMP e membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților cu interese foarte mari în sistemul de sănătate din Iași și nu numai.

De altfel, și șeful Direcției de Sănătate Publică Iași a fost numit de acesta.

Vom reveni cu detalii despre afacerile și interesele deputatului de Iași Petru Movilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *