Guvernatorul Isărescu contra președintelui Iohannis, sau SIE versus SRI

Mai aveți dubii că jupînul perpetuu al Băncii Naționale, Mugur-viticultorul-minune ot Drăgășani, zis și meșterul Manole de la Mănăstirea Secu’, e general acoperit SIE ( ex-DIE ) ? În cazul ăsta, ar trebui să începeți cursuri de călărie pe dragoni, inorogi sau bancheri onești. Sfat practic : pe dragoni sau inorogi aveți șanse.

Dar nu apartenența la Securitatea comunistă a dictatorului bolnav Ceaușescu e păcatul cel mai mare al elevatului manglitor Isărescu. Nici eventualul șorț din dotare, masonic, nu de gospodinâ. Ca analist economic al Securității, e puțin probabil că Mugur Isărescu a turnat colegi sau vecini, ca jegosul sifonator Băsescu-Petrov. Iar masonii, chiar dacă azi sînt o copie penibilă și toxică a înaintașilor, au un merit fundamental : au construit România.

Păcatele grele ale lui Isărescu, pentru care merita condamnări penale, sînt legate de moartea sistemului bancar de după 1990, prin furturi de miliarde de dolari. Furturi la care guvernatorul Manole-Secu’ ” a stat de șase “, adică i-a ajutat pe hoți, deși era șeful poliției băncilor. Asta în timp ce el și consilierul lui, cleioasa molie bătrînă Vasilescu, țineau lecții ritoase prostimii majoritare și sărmane, care vroia să-și cumpere televizor sau frigider prin ” credit cu buletinul “.

Și atunci, dacă dl cardinal cafeniu al finanțelor românești e un stîlp de bază al ” Sistemului “, de ce CNSAS, alt stîlp de bază al sistemului de stat alienat, l-a pus la zidul penal pe ditamai mega-generalul bancar și intelligentos ? Da, penal, fiindcă dl patriarh bancar Manole Securișteanul a mințit, conform CNSAS, ceea ce înseamnă că a comis infracțiunea de ” fals în declarații “. Parcă așa se cheamă.

” La spartul stînii, se-încaieră cîinii “. Despre asta e vorba în propoziție. Adică : vin alegerile. Liberalii iohaniști de la putere s-au tot împrumutat cu miliarde de euro, dar i-au cheltuit pe bomboane și șmenuri. Deci mai au nevoie de multe miliarde, ca să aibă cu ce cumpăra voturi.

Așa că, zice lumea rea, dulapul Iohannis i-a chemat la Cotroceni, nu demult, pe Isărescu, pe Orban și pe Cîțu. Ca-n bancul cu ” un american, un rus și-un neamț “. Fiindcă-Cîțu nu prea mai poate împrumuta miliarde fără binecuvîntarea patriarhului BNR.

Iar dl patriarh BNR a zis, zice-se, ” Nu “. Nu mai contează de ce.

Acum e clar de ce CNSAS s-a trezit, brusc, și a cerut, repejor, punerea lui Isărescu la zidul penal al colaboraționismului securist ? Și de ce ” analistul ” civil Cosmin Gușă îl apără pe dl guvernator, delicat, dar cu aplomb ?

Se bat javrele patrioate între ele. De la cheia măcelăriei. Ca de obicei. Restul e vrăjeală ieftină. Pentru uzul carașilor care votează.

George Condrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *