În plină pandemie, România notifică EUROCONTROL că dă drumul la zboruri pentru sezonieri

Iulian Iacobescu

Organizația Europeană pentru Siguranța Navigării Aeriene a făcut public un document care aruncă în aer scena politică românească.

Documentul arată că România este SINGURA țară din lume care permite zboruri speciale charter cu muncitori sezonieri către alte state.

Zborurile sunt supuse și aprobate de țările de destinație. Totodată, documentul arată că niciun alt stat din lume nu a permis asemenea curse speciale, spune presacurata.ro.

Numai sâmbără au plecat peste 1000 de persoane la muncă sezonieră de pe Aeroportul din Cluj-Napoca, iar alte zeci din Timișoara și Iași. De asemenea, vineri au plecat șase avioane care urmau să decoleze de la Cluj pentru a duce români la muncă în străinătate au fost blocate pe aeroport vineri dimineaţă.

Premierul Ludovic Orban nu vede nimic rău în plecare românilor la muncă, deși în România este stare de urgență, iar deplasărările după o anumită oră sunt interzise. Acest fapt ridică semne de întrebare cu privire la felul în care oamenii au putut pleca spre aeroporturile menționate.

Orban spune că legea nu oermite statului să interzică românilor plecarea la muncă în străinătate, însă este important ca aceasta să se facă cu repectarea regulilor de prevenire a îmbolnăvirii cu coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *