Iulian Iacobescu
Așa după cum era de așteptat, muncitorii români sezonieri nu primesc nici un fel de îngrijiri medicale în Germania. Dovadă în acest sens stă fapul că nemții ne trimit românii suspecți de infecție cu COVID-19.

Sursele spun că un avion cu aproape 200 de persoane ar fi urmat să aterizeze azi pe aeroportul din Târgu Mureș. Zborul a fost, însă, anulat, iar românii urmează să fie aduși în țară cu autocarul. Ei vor fi repartizați în județele de unde provin.
Timp de două săptămâni, aceștia vor intra în carantină, iar cei care vor prezenta simptome vor fi internați în spital.
Evident, pe cheltuiala statului român, că doar pentru nemți ei au fost buni numai să slugărească.
În perioada 9-30 aprilie, de pe Aeroportul Cluj au plecat peste 9000 de români la muncă în Germania. România a fost unicul stat care a permis asemenea zboruri.
În imaginile care au circulat pe net din data de 9 aprilie se vedea foarte clar că nu se respectă nici o măsură de limitare de răspândire a COVID-19.
Prefectul Clujului a declarat pentru presa locală că nu știe de nici un transport și că, dacă ar fi fost cazul, trebuia să fie informat.
Sursa foto: Transilvania Reporter