Declarațiile Monicăi Anisie, o ciorbă reîncălzită

Iulian Iacobescu

Ministrul Educației și Cercetării a vorbit iar despre momentul începerii școlilor. Nu vă temeți, nu ați pierdut nimic, nu a avansat nici o dată, a vorbit iar despre scenarii.

Anisie a venit și ne-a pus aceeași placă. În spatele discursului său se ascund multe întrebări la care, după cum se vede – și nu trebuie să ai un master în Științele Educației pentru asta – stau multe întrebări la care, după cum se vede, MEC nu are un răspuns…

Nu contestă nimeni faptul că este cea mai mare criză cu care se confruntă nu doar MEC, ci și globul, dar asta nu e o scuză pentru instituția condusă de Monica Anisie.

Vineri13.ro îi adresează șefei de la Educație doar câteva întrebări la care ar putea măcar să reflecteze în interesul învățământului.

În primul rând, cum s-ar face distanțarea socială în școlile cu 35 de elevi într-o clasă, în care se învață în 2 sau 3 schimburi?

Cum se va desfășura Evaluarea Națională/ Dar Bacalaureatul sau titularizarea?

Cum vor decurge activitățile legate de pregătirea anului școlar următor: admiterea la liceu, universitate, înscrierile elevilor, încadrări, directori și inspectori ale căror mandate expiră?

Vor fi aduși toți copiii la școală sau doar pe cei din clasele terminale?

La aceste întrebări e nevoie de răspunsuri, de soluții concrete, nu de scenarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *