COVID-19: Medicii români au găsit vaccinul contra virusului ucigaș

Claudia Popa

În plină pandemie de coronavirus, când numărul cazurilor de îmbolnăviri în România se apropie de 1000 și s-au înregistrat deja 14 decese, medicii din Timișoara vin cu o veste bună, aducătoare de speranță.

„O zi importantă pentru OncoGen: avem Vaccinul (echivalentul a 1000 de doze). Astăzi începem testele. Important: Acest vaccin este deocamdată în fază de testare in laborator pe celule umane.”, informează Centrul OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara,

Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că un vaccin personalizat care să protejeze contra noului Coronavirus poate fi dezvoltat folosind o tehnologie utilizată în vaccinarea personalizată în cancer și au postat tehnologia pe site-ul oncogen.ro. La începutul acestei săptămâni, OncoGen Timișoara a primit din Germania reactivii destinați primelor teste, precizează timpolis.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *