Adevărul din spatele comportamentului ciudat al lui Iohannis! Ciolacu a dat totul pe față!

Claudia Popa

Liderul interimar al social democraților, Marcel Ciolacu, susține că ieșirea lui Klaus Iohannis în problema secuiască a avut ca scop acoperirea ”incompetenței Guvernului PNL”.

Mai mult, Ciolacu face publice cifrele dezastrului care ar putea spulbera actualul Executiv.

”Iohannis a vrut să acopere incompetența Guvernului PNL pe care îl conduce! De asta a avut acea ieșire necontrolată și mincinoasă legată de Ținutul Secuiesc!!! Cer SRI și SIE să dezmintă aceasta minciună grosolană a lui Iohannis!

Iohannis vrea să ascundă, de fapt, că 1.027.824 de români sunt astăzi aruncați în șomaj tehnic, iar alți 260.171 și-au pierdut deja locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei nu mai au bani să supraviețuiască decât o lună de zile și nu știu dacă și când se vor întoarce la muncă. Asta e realitatea pe care o ascunde președintele.

Iohannis și-ar fi dorit să ascundă incompetența guvernului PNL care nu vine cu un PLAN DE RELANSARE A ECONOMIEI. Singurii care au făcut sacrificii au fost cetățenii, care au stat în casă. E dreptul lor să știe când se pot întoarce la muncă, când pot să-și ia salariu. Nici guvernul PNL și nici Iohannis nu le spun nimic! Apelează la diversiuni penibile!

Iohannis vrea să treacă sub tăcere distrugerea a 600.000 de firme românești, care nu au primit niciun ajutor, care și-au trimis angajații în șomaj, oameni care au rate la bănci pe care nu au de unde să le plătească.

Nu în ultimul rând, Iohannis nu știe ce să le spună părinților care nu mai au bani, care vor trebui să se ducă în cele din urmă la serviciu și care nu știu cu cine să lase copiii acasă. Si asta pentru că școlile și grădinițele rămân închise, iar după 15 mai încetează și compensația de 75% din salariu.

Dar în Transilvania, care va fi pentru totdeauna PĂMÂNT ROMÂNESC, Iohannis și PNL au început să piardă în fiecare zi din încrederea românilor. Nemulțumirea ardelenilor crește în fiecare zi! Nu mai au locuri de muncă, nu mai au venituri sigure, firmele unde lucrează se închid rând pe rând. Și atunci, Iohannis a apelat la minciună și ură ca să le abată atenția de la problemele lor reale.

Iohannis și Guvernul lui PNL nu au răspuns la aceste probleme de zi cu zi ale românilor și atunci au recurs la cea mai josnică tactică: incitarea la ură, tensiuni interetnice și minciună grosolană!

Nici măcar un elev de școală nu și-ar putea imagina ca un român, un partid politic sau o organizație ar putea vreodată să atenteze la integritatea României. Atacul lui Iohannis este cât se poate de penibil! NIMENI NU VINDE ARDEALUL! România este o țară membră a Uniunii Europene și NATO! Din păcate, Iohannis nu este un președinte european!

Și pentru că adevarul trebuie să iasă la suprafață:

1. Îi solicit ferm președintelui Iohannis să vină cu dovezi clare, altfel toată lumea va înțelege că este o nouă minciună din seria celor pe care le-a lansat la adresa profesorului Străinu-Cercel sau pe tema redeschiderii școlilor din Franța.
2. Solicit comisiilor parlamentare de control SRI și SIE să se întrunească săptămâna viitoare și să convoace șefii serviciilor pentru a prezenta un raport oficial asupra informațiilor false enunțate în spațiul public de președintele Iohannis.
3. PSD va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Iohannis pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false.

Iohannis nu-și poate depăși condiția de președinte PNL! Se poarta ca si cum nu este presedintele tuturor romanilor!”, a scris Ciolacu.

Iohannis a vrut să acopere incompetența Guvernului PNL pe care îl conduce! De asta a avut acea ieșire necontrolată și…

Publicată de Marcel Ciolacu pe Vineri, 1 mai 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *